banci online straine cu conturi in valuta

Epagneul Breton – Brittany, poze si informatii

rasa Brittany

Rasa Brittany a fost dezvoltata pentru vanatoarea de pasari si in mod clar acesti caini au pasarele la cap. Desi adesea sunt numiti Brittany Spaniel, Clubul Canin American a renuntat la cuvantul „spaniel” in titulatura oficiala a acestor caini, in 1982.  Epagneul Breton e un companion adaptabil si un caine de vanatoare care colaboreaza indeaproape cu vanatorul, mai mult decat alte rase.

Brittany e un caine de vanatoare de pasari fericit, elegant, uneori descris ca fiind hiperactiv si un prieten desavarsit al familiei. Adevarul tine de ceea ce va doriti si de nivelul de activitate. Ca toti cainii de vanatoare, Brittany are energie din belsug, alearga ca un iepure. Aceasta trasatura, combinata cu alte calitati, il poate face cainele ideal, daca e in casa potrivita.

Caracteristicile rasei

Adaptabilitatea
Adaptare usoara in apartamente
Bun pentru stapan incepator
Nivelul de sensibilitate
Tolereaza sa fie lasat singur
Tolereaza vremea rece / frigul
Tolereaza vremea calda / caldura
Afectivitate si prietenie
Afectuos cu familia
Caini prietenosi cu copiii
Prietenos cu alti caini
Prietenos cu strainii
Ingrijirea sanatatii
Cantitatea de par pe care o lasa in urma lor
Potentialul de a saliva
Usor de ingrijit
Sanatatea per general
Potentialul de a creste in greutate
Marimea
Dresajul
Usor de dresat
Inteligenta
Potentialul pentru mestecare
Fuga dupa prada
Tendinta de a latra
Dorinta de libertate
Exercitii fizice
Nivelul de energie
Vigurozitatea
Nevoia de exercitii
Caracterul jucaus

Statistici despre rasa

Origine
Franta
Categorie
Competitie
Greutate
13-18 kg
Inaltime
44-51 cm
Longevitate
10-13 ani

Poze cu caini Epagneul Breton


Surse foto: wikimedia.org, akc.org

 

Mai multe despre aceasta rasa

Rasa epagneul breton e remarcabila din mai multe puncte de vedere. Talia medie – 13,6-18 kilograme si inaltime intre 43 si 50 de centimetri – e unul din punctele lui forte, atat pentru familii, cat si pentru vanatori. Nu sunt prea mari ca sa stea in casa ori sa calatoreasca cu voi in masina, daca sunteti pasionati de vanatoare. Si sunt adaptabili.  Cainii brittany au castigat mai multe campionate duble decat orice rasa. Campionatele duble sunt cele la care cainele castiga atat la activitatile de teren, cat si in programele de conformare.

Cu toate acestea, nu e un catel pentru toata lumea. In primul rand, nivelul lui de energie poate fi exagerat pentru unii stapani. Cainii brittany au o pofta nestavilita de viata si se entuziasmeaza enorm la orice, fie ca se joaca cu copiiii, cauta pasari sau pur si simplu alearga in voie. Daca nu aveti acelasi entuziasm si energie, va fi dificil sa tineti pasul cu patrupedul.

Datorita extraordinarei lui energii, e important sa faca multa miscare. O plimbare in jurul blocului nu e suficienta. Daca nu-si consuma energia si nu are suficiente activitati de facut, poate deveni nevrotic si hiperactiv, folosindu-si energia in moduri care, probabil, nu va vor placea.

Tuturor patrupezilor le place sa aiba ceva de “lucru”, dar rasa brittany e in mod deosebit avida de lucru. Nu puteti lasa singur acasa cainele Epagneul Breton, toata ziua, cat sunteti la serviciu si apoi sa va asteptati sa fie bland si linistit, ghemuit la picioarele voastre. Exclus cu acest caine ! Va fi plin de energia si afectiunea neconsumata peste zi si va exploda. Cateii au nevoie de cel putin o ora de miscare fizica alerta in fiecare zi, si din aceasta cauza nu se recomanda celor ce locuiesc in apartament.

Daca vreti sa va luati un pui de brittany, veti afla de la crescatori ca e o diferenta intre brittany american si cel francez. Ambii fac parte din aceeasi asa, dar cel american e mai inalt si mai rapid decat brittany francez, care de regula e mai mic si colaboreaza mai strans cu vanatorul.

Se stie ca sunt foarte sensibili daca sunt tratati cu asprime. O privire severa sau un cuvant apasat sunt adesea suficiente pentru a pedepsi acest caine cand nu e cuminte. Dresati-i ferm, dar cu blandete, folosind tehnici pozitive de consolidare a cunostintelor, cum ar fi laudele, joaca si recompensele alimentare.

Datorita firii lor vesele si prietenoase, sunt buni cu copiii si cu alte animale de casa. Totusi, in exuberanta lor, pot accidenta copiii mici, asa ca aveti grija sa supravegheati catelul cand e la joaca cu micutii. Daca il cumparati pentru vanatoare, veti constata ca actioneaza ca un pointer, pe o raza mai mica. Patrupedul va arata vanatul si e bucuros sa il aduca atat de pe uscat, cat si din apa. Au un instinct natural de vanator si de aceea sunt recomandabili vanatorilor incepatori.

Daca nu va pasioneaza vanatoarea, luati in calcul participarea la activitati de agilitate, prinderea mingiei. Catelul vostru epagneul breton le va adora. Si voi la fel.

Daca puteti tine ritmul cu nevoia acestei rase miscare si de lucru, veti vedea ca e un grozav companion de familie.  Patrupezii arata bine si toata lumea ii complimenteaza. Groomingul e relativ simplu. Sunt vesnic fericiti, prietenosi si afectuosi. Pot fi cainele perfect pentru familiile care se joaca, stau mult afara si care vor sa aiba un caine care sa li se alature.

 

Important

  • Este un catel energie multa. Are nevoie zilnic de cel putin o ora de activitate fizica intensa. Daca nu-si consuma energia, pot deveni nevrotici si distructivi.
  • E o rasa inteligenta, care are nevoie de stimulare mentala la fel de mult ca de exercitiile fizice. Ii puteti asigura stimularea fizica si mentala de care are nevoie prin participarea la sporturi canine.
  • Acesta nu reactioneaza bine la tratamentul aspru. Fiti blanzi, dar fermi, nu-I lasati sa preia controlul asupra casei.
  • Sunt patrupezi care iubesc sa stea cu oamenii si nu le place sa ramana singuri perioade lungi de timp, fara sa aiba ceva de facut. Daca plecati la serviciu, ar trebui sa va luati doi catei, ca sa-si tina companie unul altuia.
  • Desi sunt prietenosi si le plac copiii, nu trebuie sa lasati cainele sa se joace cu copilul fara sa-i supravegheati. Are multa energie si se agita si ar putea, neintentionat, sa raneasca micutul.
  • Pentru a avea un catel sanatos, nu cumparati niciodata pui de crescatori iresponsabili, de la fabrici de catelusi sau de la magazinul de animale de companie. Cautati un crescator reputat, care face teste pentru a se asigura ca rasele lui nu au boli genetice care ar putea fi transmise la pui si ca puii sunt sanatosi din punct de vedere temperamental.

 

Istoric

Numele de brittany provine de la zona celtica din nord-vestul Frantei, care era, candva, un regat independent. Bretania e situata peste Canalul Manecii, chiar vizavi de Tara Galilor. Mai bine de o mie de ani, intre cele doua tari avea loc un comert infloritor, iar cainii sigur erau tranzactionati si ei. Se vede clar dupa colorit, dar si dupa alte caracteristici fizice, ca epagneul breton si Welsh Springer Spaniel au probabil stramosi comuni.

Primele informatii despre acesti catei sunt vizuale: picturi si tapiserii datand din secolul al 17-lea. Este infatisat un catel alb cu maro, care arata inspre o potarniche. Rasa moderna a capatat contur la mijlocul anilor 1800, in Pontou, un mic oras din Bretania. Se spune ca erau rezultatul incrucisarii dintre o femela alb cu mahon, a unui vanator francez, si un mascul alb cu citron, adus in Bretania pentru vanatoare de un englez. Au facut doi pui, iar unul dintre ei a fost considerat ca avand caracteristicile necesare pentru vanatoare si a devenit un armasar foarte popular in toata zona.  Au rezultat patrupezii bobtail, care aratau si aduceau vanatul. Se pare ca braconierii locali ii apreciau foarte mult pentru viteza, agilitate si dorinta de a primi comenzi.

Cam in aceeasi perioada, spectacolele cu caini au devenit populare in zona britanica si in alte parti din Europa si, naturellement, in France. Cainii brittany treceau fara efort din teren pe ringul de concurs si au fost recunoscuti in Franta, ca rasa, in 1907. Primul epagneul breton inregistrat in Franta era alb cu oraj si se numea Boy. Brittany nu au ajuns in SUA decat in 1931, dar o data ce au devenit cunoscuti, au castigat popularitate in mod constant. Primul brittany inregistrat la Clubul Canin American a fost Edir du Mesnil, in 1934. Clubul American Brittany Club a fost fondat in 1942 si a rescris standardul francez, conform nevoilor proprii.

Ca multe atatea rase, brittany a suferit un declin in timpul celui de al doilea Razboi Mondial. In Franta, rasa nu s-a mai reprodus in acea perioada. Dupa razboi, crescatorii francezi au decis sa reprimeasca in standard cainii cu pete negre, intrucat bazinul de gene era mic in toata Europa. Crescatorii din SUA nu au facut acest lucru. Chiar si astazi, negrul nu este o culoare acceptata in cazul cainilor brittany din SUA si Canada, dar este acceptat in restul tarilor.

Multi ani, numerosi crescatori au vrut sa renunte la cuvantul „spaniel” din numele rasei, pentru ca brittany sunt catei pointer, nu caini care scot vanatul din ascunzatoare,  cum sunt spanielii. In aprilie, 1982, comitetul director al Clubului Canin American a aprobat schimbarea numelui in brittany, renuntand la cuvantul  „spaniel” din titulatura. Totusi, in unele tari inca li se spune brittany spaniel (epagneul breton). Brittany se situeaza pe locul 31 in clasamentul  celor 155 de rase si varietati inregistrate la Clubul Canin American.

 

Personalitate

Patrupezii sunt veseli si vioi. Asa cum ii sta bine unei rase de pointer, sunt curiosi si independenti, dar raspund bine la comenzile stapanilor si vor sa le faca pe plac. Pot avea o gandire unilaterala cand vine vorba de pasari, dar cand nu sunt concentrati pe prada lor cu pene, se bucura sa stea alaturi de stapani, mai ales daca au o activitate. Epagneul breton nu sunt doar energici, sunt si inteligenti, asa ca au nevoie de multa miscare si de stimulare mentala in fiecare zi. La dresaj, fiti perseverenti, dar niciodata duri.

Temperamentul e influentat de un numar de factori, intre care ereditatea, dresajul si socializarea. Catelusii cu un temperament frumos sunt curiosi si jucausi, dornici sa stea in preajma oamenilor si sa fie luati in brate. Alegeti un pui echilibrat, nu pe cel care isi bate colegii de culcus, nici pe cel care sta ascuns intr-un colt. Intotdeauna trebuie sa-I cunoasteti pe cel putin unul dintre parinti – de regula mama e cea disponibila – pentru a fi siguri ca au un temperament cu care va impacati bine

E util, de asemenea, sa-i cunoasteti fratii sau alte rude ale parintilor, pentru a va face o idee despre cum va fi catelusul cand creste. Ca orice alta rasa, brittany are nevoie de socializare de mic – contactul cu diversi oameni, cu diverse peisaje, sunete si experiente. Socializarea ajuta ca, mai tarziu, puiul brittany sa fie bine crescut. Ar fi un excelent start daca il inscrieti la gradinita de catelusi. De asemenea, isi va rafina aptitudinile sociale daca aveti oaspeti in mod frecvent, daca il duceti in parcuri aglomerate, in magazine care permit accesul cainilor sau la plimbare, pentru a cunoaste vecinii.

 

Sanatate

Patrupedul e, in genere, sanatos, dar, ca orice specie, e predispus la o serie de afectiuni. Nu toti vor suferi, neaparat, de una sau mai multe din bolile de mai jos, dar e important sa aveti toate informatiile, daca va ganditi sa va luati un caine din aceasta specie. Daca luati un pui, cautati un crescator bun, care sa va arate certificatele de sanatate ale ambilor parinti.  Certificatele de sanatate dovedesc ca puiul a fost consultat si nu are probleme.

Displazia de sold: multi factori, inclusiv genetici, de mediu si alimentari contribuie, se pare, la aceasta deformare a incheieturii soldului. In cazurile usoare, cu dieta adecvata si cu exercitii fizice animalul poate duce o viata normala. In cazurile mai grave ar putea fi nevoie de corectie chirurgicala. Veterinarul poate face radiografie pentru a evalua situatia.

Epilepsie: aceasta boala poate sa provoace crize usoare sau severe. Epilepsia poate fi ereditara. Poate fi declansata de afectiuni metabolice, boli infectioase care afecteaza creierul, tumori, otravire sau rani grave la cap. Sau poate avea cauze necunoscute (se numeste epilepsie idiopatica). In timpul crizelor, cainele se comporta neobisnuit, alearga agitat, de parca ar fi urmarit, se clatina pe picioare sau se ascunde. Crizele sunt infricosatoare, dar prognoza pe termen lung a cainilor cu epilepsie idiopatica este, in general, foarte buna. Catelul poate duce o viata normala, daca aceasta afectiune e tratata. Epilepsia nu poate fi tratata, dar poate fi tinuta sub control cu medicamente. Daca are crize, duceti urgent catelul la veterinar pentru diagnostic si tratament.

Hipotiroidism: e o afectiune cauzata de nivelul anormal de scazut al hormonului produs de glanda tiroida. Un semn usor poate fi infertilitatea. Semnele mai evidente includ obezitate, incetosarea mintii, caderea pleoapelor, apatie si cicluri neregulate de calduri. Blana devine aspra si casanta si incepe sa cada, iar pielea se innegreste si se ingroasa.  Hipotiroidismul poate fi tratat cu medicatie zilnica, ce trebuie administrata toata viata. Patrupedul care primeste zilnic tratament de tiroida poate duce o viata absolut normala.

 

Ingrijire

Cainii brittany sunt activi si in casa, si afara. Ideal ar fi sa aveti o curte mare sau chiar un domeniu, pe care sa poata alerga ca sa-si consume energia in exces. Nu sunt indicati in apartamente de oras sau traiului la oras, decat daca aveti timp pentru a le asigura necesarul de miscare fizica de care au nevoie. Aceasta rasa e rezistenta la frig si umezeala, la vanatoare, dar trebuie sa locuiasca in casa, impreuna cu stapanii. Ca orice caine, trebuie sa stea intr-o zona imprejmuita cu un gard sigur, cand e lasat nesupravegheat. Pana la varsta de doi ani, puiul nu trebuie sa faca miscare mai mult de o repriza de o jumatate de ora. Incheieturile lor nu sunt complet formate, nu isi coordoneaza musculatura si nu se pot concentra. Ori de cate ori vedeti ca puiul pare obosit sau fara chef, luati o pauza de la dresaj, joaca sau alta activitate.

Epagneul breton iubeste sa alerge in spatii larg deschise. E esential sa-I invatati sa vina cand il chemati. Dresati-l cu fermitate si perseverenta, dar niciodata cu asprime. Deseori, un cuvant apasat e suficient pentru a-l disciplina. Ca orice catei, brittany pot fi distructivi cand sunt mici. Pot fi distructivi si la varsta adulta, daca nevoile lor de activitate fizica si mentala nu sunt satisfacute. Tineti cainele ocupat cu miscare fizica si dresaj si tineti puiul in cusca, daca nu sunteti prin preajma sa-l puteti supraveghea.

 

Alimentatia

Cantitatea zilnica recomandata : 1,5 cupe pana la 2 cupe de hrana uscata de buna calitate, impartite in doua mese.

Atentie – Cat mananca un catel adult depinde de dimensiuni, varsta, constitutie, metabolism si nivel de activitate fizica. La fel ca in cazul oamenilor, patrupezii sunt diferiti si nu au nevoie de aceeasi cantitate de mancare. E de la sine inteles ca un caine foarte activ va avea nevoie de mai multa mancare decat un catel de canapea. De asemenea, calitatea hranei pe care o cumparati e importanta. Cu cat e de calitate mai buna, cu atat va fi mai hranitoare si nu va trebui sa-i umpleti mereu castronul.

Vrei sa alegi o hrana de calitate pentru cainele tau? CLICK AICI !

Mentineti catelul brittany in forma, dati-i sa manance cu masura, de doua ori pe zi, nu-i lasati hrana la dispozitie tot timpul. Ca sa vedeti daca e supraponderal, faceti testul ochiometric si testul cu mainile. Mai intai, priviti-l de sus. Ar trebui sa-i vedeti talia. Apoi, puneti-va mainile pe spatele lui, cu degetele mari de-alungul coloanei vertebrale, cu degetele desfacute in jos. Ar trebui ca, fara sa apasati prea tare, sa-i simtiti coastele, desi nu i le vedeti. Daca nu le simtiti, dati-i mai putina mancare si puneti-l sa faca miscare mai multa.

 

Culoarea parului si toaletarea

Epagneul breton nu au blana foarte multa. Au par dens, drept sau ondulat, dar niciodata cret, sarmos sau matasos. Veti observa un puf usor pe urechi si pe picioare, dar nu creeaza probleme cand merge prin vegetatie deasa. Pielea e usor lasata si se aduna cand vine in contact cu ciulinii si spinii, protejand astfel catelul de intepaturi. Cei mai des intalniti sunt cainii brittany oranj cu alb sau mahon si alb. Uneori blana are un model inspicat, un amestec fin de fire albe si colorate; de exemplu, inspicat cu portocaliu.

Ar fi de dorit sa aiba mici pete izolate de par negru pe fundal alb.  Ocazional, vedem un brittany in trei culori : mahon cu alb si marcaje oranj pe sprancene, bot, obraji, in ureche, sub coada si pistrui oranj pe partea de jos a picioarelor.

Cainii brittany sunt usor de toaletat. Mentineti blana in stare buna daca il periati saptamanal. Cand e cazul, ii faceti baie sau il dati cu sampon uscat. Nu lasa mult par. Controlati urechile saptamanal sa nu aiba semne de infectie, cum ar fi roseata, inflamare sau corpuri straine, mai ales daca animalul a fost prin locuri cu vegetatie.

Spalati catelul pe dinti de cel putin doua-trei ori pe saptamana pentru a impiedica acumularea de tartru si bacteriile care se ascund in gura. Periajul zilnic al dintilor ar fi ideal daca doriti sa preveniti bolile gingivale si respiratia urat mirositoare.

O data sau de doua ori pe luna taiati-i unghiile. Daca le auziti facand zgomot pe podea, sunt prea lungi. Unghiile scurte, taiate frumos pastreaza picioarele in stare buna si va feresc de zgarieturi atunci cand brittany sare voios sa va intampine.

Obisnuiti patrupedul de mic cu periajul si controlul. Atingeti-I des la labute – cainii sunt sensibili la picioare – si uitati-va in interiorul gurii si al urechilor. Groomingul trebuie sa fie o experienta placuta, cu laude si recompense, si astfel, cand va fi adult, va fi mai simplu sa-l duceti la veterinar sau la groomer.

 

Relatiile cu copiii si cu alte animale de casa

Epagneul breton e o buna alegere pentru o familie cu copiii activi, dar nivelul lor de energie poate fi prea mare pentru copiii prea mici.

Intotdeauna invatati-i pe cei mici cum sa se poarte si cum sa atinga cainii si supravegheati mereu interactiunea dintre catei si copiii mici, pentru a evita muscaturi, trageri de urechi sau de coada, de ambele parti. Explicati-i copilului ca trebuie sa lase cainele in pace cand mananca sau cand doarme si ca nu trebuie sa-i ia niciodata mancarea din fata. Niciun catel nu trebuie lasat nesupravegheat in prezenta unui copil.

Rasa brittany se bucura de compania altor patrupezi si se intelege bine si cu pisicile, mai ales daca au stat impreuna de mici.

 

Epagneul Breton sau Brittany este un câine cu o personalitate vibrantă și un potențial extraordinar de companion, dar este esențial să țineți cont de energia sa debordantă înainte de a-l aduce în viața de zi cu zi. Din experiența mea, această rasă poate fi un companion minunat pentru familiile active care iubesc să fie în aer liber și să se angajeze în activități fizice, oferindu-i astfel câinelui ocazia să-și consume energia naturală. Totuși, Brittany nu este recomandat pentru cei care preferă un stil de viață mai sedentar sau pentru locuitorii de apartamente mici fără acces la zone adecvate de exercițiu. Cel care își asumă să fie atent la nevoile sale de stimulare fizică și mentală va descoperi un prieten devotat și prietenos, cu un instinct natural de vânător și o dragoste necondiționată pentru familie.

Lasă un răspuns